Șampoanele Head & Shoulders cu pirocton olamină: ce conține sticla de șampon?



APĂ

Vă vine să credeți sau nu, apa (aqua) este unul dintre cele mai importante ingrediente ale noastre! Aceasta amestecă toate celelalte ingrediente, astfel încât putem regla consistența pentru o distribuire uniformă prin părul dumneavoastră.

INGREDIENT ANTI-MĂTREAȚĂ

Pirocton olamina (PO) este un ingredient activ care vă protejează scalpul de efectele ciupercii malassezia globosa, responsabilă pentru mătreața prezentă pe scalpul tuturor.

Pirocton olamina este specială pentru că se poate dizolva complet în șampon, față de alte ingrediente active, ceea ce înseamnă că putem adăuga și mai multe beneficii la formula noastră. Așa că vă puteți bucura de un păr fără mătreață, fără a face compromisuri în privința îngrijirii și hrănirii acestuia - așa cum vă așteptați de la orice șampon de înfrumusețare.

AGENȚI DE CURĂȚARE ȘI SPUMARE

Când cumpărați un șampon, trebuie să vă asigurați că este foarte eficient în curățarea părului de sebum și murdărie. Ingredientele care contribuie la curățarea părului și scalpului dumneavoastră sunt denumite agenți de curățare. Noi utilizăm lauril sulfat de sodiu şi laureth sulfat de sodiu, pentru a obţine echilibrul corect între curăţare şi hidratare.

Apoi, agentul cocamidopropil betaină este adăugat pentru a face spuma mai bogată, mai cremoasă şi mai uşor de întins pe scalp şi păr.

INGREDIENTE HRĂNITOARE

Considerăm că un șampon anti-mătreață bun trebuie să vă asigure și o îngrijire excelentă a părului. De aceea adăugăm agenți de hidratare care au grijă de părul dumneavoastră. Folosim două tipuri de ingrediente hrănitoare:

  • Dimeticonă, care netezește și protejează cuticulele părului, păstrându-l moale și strălucitor atunci când este uscat
  • Clorură de guar-hidroxipropiltrimoniu, polyquaternium-10 și polyquaternium-76 – aceste ingrediente de hrănire protejează fibrele de păr, mai ales atunci când este ud, pentru a preveni încurcarea părului și a-l face mai ușor de aranjat

AGENȚI DE STABILIZARE

Conform denumirii lor, agenții de stabilizare mențin produsul stabil și se asigură că fiecare picătură conține amestecul corect de ingrediente. Agentul de stabilizare folosit de noi este glicol distearat, dar folosim și emulgatori (care amestecă ingredientele pe bază de ulei și apă) denumiți tridecileter-10 și trietanolamină dodecilbenzensulfonat.

CONSERVANȚI

Adăugarea conservanților în șampoanele și balsamurile noastre le protejează împotriva contaminării. Benzoatul de sodiu și sarea tetrasodică a acidului etilendiaminotetraacetic sunt utilizate pentru a proteja șamponul în timpul procesului de producție.

Atunci când deschideți sticla de șampon acasă, expuneți produsul la aer și apă și permiteți bacteriilor să se infiltreze, așa că mai utilizăm încă o combinație de conservanți - metilcloroizotiazolinonă și metilizotiazolinonă - pentru a proteja produsul în timpul utilizării.

TEXTURĂ ȘI CONSISTENȚĂ

După ce creăm formula produsului, analizăm textura și adăugăm ingredientele care reglează consistența în mod corespunzător. Densitate prea mare? Adăugăm xilen sulfonat de sodiu. Densitate prea mică? Adăugăm clorură de sodiu (cunoscută și ca sare de masă!).

CULOARE, PARFUM ȘI ESENȚE DIN PLANTE

Pentru a vă bucura de șampoanele și balsamurile noastre, adăugăm diferite amestecuri de culori, esențe din plante și parfumuri excepționale. Folosim o paletă largă de parfumuri, precum măr proaspăt, citrice și mentă răcoritoare, pentru toate preferințele. 

ph ECHILIBRAT

Un pH echilibrat este foarte important pentru asigurarea performanței produsului, astfel încât să nu vă irite pielea. Adăugăm hidroxid de sodiu și acid clorhidricpentru a crea o formulă corectă, dar aceste produse nu se vor regăsi în produsul final. Aceasta datorează transformării în sare și apă atunci când sunt combinate.

CALITATEA INGREDIENTELOR DE BAZĂ

Unii compuși sunt adăugați la ingredientele de bază înainte de a ajunge la noi. Rolul lor este de a garanta calitatea, consistența și performanța ingredientelor pe care le folosim, înainte de a fi adăugate în șampon.

Faceți clic pentru a vedea ingredientele în detaliu